Mircea Maliţa
Mircea Maliţa este un matematician, eseist, academician, politician, autor, diplomat şi profesor universitar român, născut la Oradea, la 20 februarie 1927, licenţiat în matematică şi filosofie.
A fost preşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România.
1950-1956 – Directorul Bibliotecii Academiei
1956-1961 – Consilier al Misiunii Permanente a României la ONU
1962-1970 – director şi ministru adjunct la Afaceri Externe
1970-1972 – Ministru al Învăţământului
1971-1989 – Profesor universitar al Facultăţii de Matematică, Universitatea din Bucureşti
1980-1982 – Ambasador al României în Elveţia şi la ONU
1982-1984 – Ambasador al României în SUA
Este primul român membru al Clubului de la Roma, cofondator al Centrului Cultural European (din 1991) şi membru al Academiei Române (din 1994) şi al World Academy of Art and Science.
A publicat, printre altele, „Diplomaţia română“, „Aurul cenuşiu“ şi „Homo fraudens“.