Marius Taloș

Marius Taloș este preot, primul român numit superior regional al iezuiților și director al Centrului iezuit pentru refugiați din România.

S-a născut la 8 august 1970, la București. A urmat un liceu și o facultate cu profil tehnic și apoi a intrat în Ordinul Iezuit la vârsta de 25 de ani. A fost hirotonit preot la București la 4 septembrie 2004.

A colaborat la traducerea în limba română a unor texte de referință pentru istoria și spiritualitatea „Societății lui Isus”: Ignaţiu de Loyola, „Istorisirea pelerinului. Jurnalul mișcărilor lăuntrice. Exerciții Spirituale” (Editura Polirom, 2007) și William Bangert, „Istoria iezuiților” (Editura Ars Longa, 2001). După terminarea studiilor de teologie fundamentală, a lucrat în cadrul Centrului Cultural Xaverianum al iezuiților din Iași, între 2005-2009. Ulterior, a studiat la Madrid, unde a scris o teză doctorală în domeniul teologiei spirituale.

Pr. Marius Taloș este specialist în teologia Sf. Grigore de Nyssa.