Radu Gologan
Radu Gologan este matematician, președinte al Societății de Științe Matematice din România și conducătorul delegaţiei României la Olimpiada Internațională de Matematică.
S-a născut la 7 iunie 1952 la Braşov. A fost olimpic internaţional la matematică în 1970 şi 1972 obţinând la olimpiadele din Ungaria și Cehoslovacia medaliile de argint respectiv bronz. În 1971 a câştigat concursul Gazetei Matematice.
A absolvit Facultatea de Matematică în 1976 cu specializarea analiză matematică. Doctoratul l-a obţinut în 1981, cu o lucrare asupra unor noi teoreme ergodice. Din 1978 este cercetatător ştiinţific, gr I, la Institutul de Matematică, iar din 2000 este profesor la Universitatea Politehnică din Bucureşti, unde predă cursul de analiză matematică la anul I, Facultatea de Automatică și Calculatoare.
A publicat 5 cărţi şi peste 30 de articole de cercetare în reviste de specialitate româneşti şi străine. Consideră că cel mai bun rezultat ştiinţic al său este seria de articole publicate în colaborare cu Florin Boca şi Alexandru Zaharescu, ce rezolvă o problemă veche legată de un model din fizica statistică teoretică: modelul Lorenz în plan.
Este colaborator al Gazetei Matematice de peste 40 de ani, timp în care a publicat multe note, articole şi probleme. A fost mereu un propunător de probleme la olimpiade. Din 2001 este preşedintele comisiei naţionale a olimpiadei de matematică.
Profesorul Radu Gologan susține introducerea modelului american în predarea matematicii în școlile românești.