Domnica Petrovai
Domnica Petrovai este psiholog, președintă a Asociației de Psihologia Copilului și Adolescentului din România. Expert în psihoterapia copilului și a adolescentului, Domnica Petrovai are o practică clinică îndelungată și este specializată și în psihoterapia de cuplu și a familiei.
Domnica Petrovai este psiholog acreditat în programul de formare Triple P – Positive Parenting Program al Universității din Queensland, Australia și autor de ghiduri, articole și cărți de specialitate, printre care “Cum îi ajutăm pe copii să meargă fericiți la școală? Ghid practic pentru învățători” și “Pentru un copil sănătos emoțional și social: ghid practic pentru educatorul care construiește încredere!”.
Psiholog clinician principal, psihoterapeut cognitiv-comportamental, expert pentru organizații guvernamentale (Centrul Național de Sănătate Mentală – Ministerul Sănătății) și nonguvernamentale (Unicef, Salvați Copiii, Fundația Copiii Noștri, Liga Română de Sănătate Mintală etc.).